Anunt CENTRU DE VACCINARE

Share This:

Anunt recrutare 150 tineri si adulti – proiect POCU 139791

Share This:

MĂSURI DE APĂRARE ÎMPOTRIVA INCENDIILOR ÎN PERIOADA SĂRBĂTORII PASCALE

  • Accesul credincioșilor în incinta lăcașului de cult să fie permis în limita capacitații bisericii dar cu respectarea măsurilor distanțare socială în vederea diminuării riscului de răspândire a virusului SARS-COV-2.
  • Menținerea ușilor de acces/evacuare în poziție deschisa, pe timpul slujbelor religioase.
  • Evitarea desfășurării slujbelor religioase în interiorul obiectivelor aflate în curs de restaurare / renovare și interzicerea desfășurării lor în obiective în care sunt amplasate schele;
  • Desemnarea, de către preoți, a unor persoane responsabile, cu atribuții de supraveghere atentă a activităților din interiorul bisericilor și de intervenție operativă, cu mijloace de stingere proprii (stingătoare de incendiu);
  • Enoriașii vor menține o distanță de siguranță față de cei din jurul lor, pentru a evita contactul dintre lumânări și hainele sau părul acestora;
  • Depunerea lumânărilor se va face numai în locurile special amenajate în acest sens (ex: tăvi metalice umplute cu nisip), în exterior și la distanță de siguranță fața de elemente combustibile;
  • Efectuarea, prin grija personalului clerical de la biserici si mănăstiri, a unei verificări după terminarea slujbelor religioase, pentru înlăturarea oricărei eventuale surse de inițiere a unui incendiu: stingerea lumânărilor la terminarea activităților și evacuarea resturilor în locuri sigure, în afara bisericii, deconectarea aparatelor electrice și a instalației de iluminat;
  • Parcarea autoturismelor persoanelor care participă la slujbele religioase, se va face astfel încât să nu se blocheze căile de acces pentru autospecialele de intervenție în cazul producerii unor situații de urgență sau să împiedice accesul la hidranții exteriori de incendiu.
  • Supravegherea permanentă a copiilor pe timpul desfășurării slujbelor.
  • În cazul izbucnirii unui incendiu pe timpul slujbelor religioase se recomandă:
  • să nu intre în panică și să își păstreze calmul;
  • să anunțe începutul de incendiu la numărul unic 112;
  • să acorde prioritate la evacuare copiilor și femeilor;
  • să identifice și să utilizeze mijloacele inițiale de stingere a incendiilor;
  • să permită accesul forțelor de intervenție pentru stingerea incendiului.
  • La sosire acasă după slujba de Înviere, recomandăm:
  • copiii nu vor fi lăsați nesupravegheați unde se află lumânări/candele aprinse;
  • amplasarea lumânărilor aprinse în suporturi stabile, la distanțe de siguranță față de materialele combustibile;
  • stingerea lumânărilor/candelelor în momentul în care se merge la culcare.

Share This:

Share This:

Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite

Măsura 8 – Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi în îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor Schema de ajutor de stat – Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite Informații referitoare la sprijinul acordat Sprijinul financiar prin schema de ajutor de stat se acordă deținătorilor de terenuri agricole, în baza unui angajament pentru o perioadă de 12 ani și vizează crearea de: Trupuri de pădure, Perdele forestiere de protecție. Sprijinul financiar se acordă ca valoare fixă, reprezentată de costuri standard pe … Citeste mai mult…

Share This:

Primaria Comunei Cracaoani organizeaza concurs

Primaria Comunei Cracaoani organizeaza concurs pentru promovare in grad profesional pe functia de consilier superior in cadrul Compartimentelor Urbanism si Proiecte. Detalii se regasesc in documentul atasat prezentului anunt. Share This:

Primaria Comunei Cracaoani organizeaza concurs- Referent  1A- 1 post  in cadrul Biroului financiar-contabil, achizitii publice si resurse umane

Primaria Comunei Cracaoani organizeaza concurs in vederea ocuparii functiei contractuale temporar vacante de Referent  1A- 1 post  in cadrul Biroului financiar-contabil, achizitii publice si resurse umane. Conditiile specifice, calendarul concursului si continutul dosarului se regasesc in adresa nr 4659 din 3.08.2018, atasata prezentului anunt. Share This:

ANUNT IMPORTANT

ROMÂNIA   MINISTERUL AFACERILOR INTERNELOR INSTITUŢIA PREFECTULUI – JUDEŢUL NEAMŢ COMITETUL JUDEŢEAN PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ Material informativ cu privire la pesta porcină africană (destinat crescătorilor de porcine din exploataţiile non-profesionale în vederea introducerii de măsuri de biosecuritate pentru animalele pe care le deţin) Pesta porcină africană este o boală a porcinelor domestice şi sălbatice, mortală pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin, singura cale de a feri animalele sănătoase fiind respectarea unor măsuri de protecţie … Citeste mai mult…

Tabel cu punctajele finale obtinute la concursul pentru ocuparea functiei publice vacante de Inspector debutant, clasa I din cadrul Compartimentului Asistenta Sociala, Stare Civila si Arhiva

Tabel cu punctajele finale obtinute la concursul pentru ocuparea functiei publice vacante de Inspector debutant, clasa I din cadrul Compartimentului Asistenta Sociala, Stare Civila si Arhiva Share This:

Tabel cu punctajele la proba scrisa a concursului pentru ocuparea functiei publice vacante de Inspector debutant, clasa I din cadrul Compartimentului Asistenta Sociala, Stare Civila si Arhiva

Tabel cu punctajele la proba scrisa a concursului pentru ocuparea functiei publice vacante de Inspector debutant, clasa I din cadrul Compartimentului Asistenta Sociala, Stare Civila si Arhiva Share This: